Cum te simti cand esti singur

Te simti excelent cand esti singur si prezenta ta e mai mult decat suficienta sau simti ca te sufoci si ca ti-e teama sa fii doar tu cu tine? A fi sau a nu fi singur?

Ideea acestui post mi-a venit in urma unei afirmatii, aceea ca anul asta ma gandeam cum ar fi sa iti sarbatoresti ziua de nastere de unul singur, sa petreci o zi intreaga doar cu tine. Au fost persoane care mi-au zis ca au pus in practica ideea mea si rezultatul nu a fost unul tocmai placut. In concluzie, ar fi preferat sa nu se fi intamplat asa.

Cineva, de sex masculin mi-a marturisit ca: „Vrei sa fii bagat in seama in ziua aia, e imposibil sa te simti bine singur, poate doar confortabil, cand esti singur ai prea mult timp sa-i compari pe ceilalti cu tine, ai prea mult timp sa-ti descoperi defectele, reactiile tale in fata celorlalti o sa fie normale doar pentu tine, ai nevoie sa te adaptezi la ceva , ca de fapt asta facem toti toata viata incercam sa ne adaptam, ai prea mult timp daca esti singur si contezi prea putin”.

O alta parere, tot a unei persoane de sex masculin a fost ca: „Singuratatea, din punctul meu de vedere, este o stare de alienare morala si fizica vis-a-vis de toate elementele din mediul tau inconjurator, indusa subconstient, inconstient sau constient, avand ca scop un moment de respiro al tau cu tine”.

O domnisoara, de aceasta data, mi-a povestit ca pentru ea singuratatea este "acel miros de mucegai pe care il intalnesti in casele batranesti, e dovada unui sfarsit de viata, a unei finalitati. Singuratatea e durere, crancena si adanca, ce macina sufletul. Desi e considerata liniste si uneori este necesara, asta se intampla decat in cantitati mici...in cantitati mari, devine statistic vorbind, cauza multor sinucideri. Poate singurii care au nevoie de acest sentiment de unicitate sunt artistii, retrasi in lumea lor de muze, insa si ei revin sa imparta cu lumea, rodul singuratatii lor”.

O alta fata are clar conturata in minte ideea de singuratate : „Pentru mine nu e ceva negativ, din contra. O vad ca un lucru pozitiv pentru ca sunt o fire foarte egoista si imi e greu sa-mi impart timpul. Da, sunt momente in care as vrea sa am pe cineva langa mine, sub orice forma, insa daca as avea nu as stii cum sa apreciez prezenta persoanei respective. As indeparta-o cat as putea de repede de frica sa nu-mi "manance" din timpul meu.”

Discutiile acestea m-au facut sa reflectez asupra singuratatii. Si mi-am dat seama ca singuratatea cu masura e chiar buna (si nici cea in doze mai mari nu cred ca e daunatoare, depinde in ce moment al vietii o consumi). Ajungi sa te cunosti foarte bine, sa te descoperi si daca reusesti sa te simti bine de unul singur, atunci cu siguranta in compania altor persoane te vei simti si mai bine. Daca gasesti toate lucrurile in interiorul tau mai intai, atunci te poti bucura de ele si in afara ta. Pana la urma aparent suntem singuri doar fizic. Nu ai cum sa fii singur atunci cand faci parte dintr-un intreg, dintr-o lume, dintr-un univers.

Desi poate suna ciudat, cred ca singuratatea ii apropie pe oameni, in sensul in care petrecand o perioada singuri, doar cu ei, stiu ce pot oferi celuilalt, sunt sinceri atat cu ei, cat si cu ceilalti.

Singuratatea poate fi extrem de brutala si sa te biciuiasca fara mila, pana cand nu mai simti durerea. Si s-ar putea sa inceapa sa-ti placa.

Ar putea fi si o buna prietena. Mai devreme sau mai tarziu, ne va tine companie. Si asta nu e un lucru rau. Chiar deloc. Multi o privesc tematori poate pentru ca nu au reusit inca sa o cunoasca prea bine. E miserioasa doamna aceasta. Cand te ascunzi sau vrei sa renunti la ea, te ignora. Cand o accepti si o placi isi arata adevarata fata. Sau iti arata adevarata ta fata.

Cand nu mai ai nimic impotriva ei, isi face bagajele si pleaca undeva departe, sperand ca te va mai vizita candva.

E o prietena de nadejde, te trateaza de frici, e foarte sincera cu tine si de ce sa nu recunosti, te educa. De ce ai fugi de ceva care iti face bine?


Comentarii

  1. Sunt momente in care doresti compania prietenilor. Sunt si momente in care vrei sa ramai singur, sa iti pui ordine in ganduri, sa te refaci, sa te linistesti.
    Singuratatea este buna in momentul in care ti-o doresti si poti beneficia de ea doar atat cat vrei.
    Este trist sa fii singur. Dar si mai trist este sa nu poti fi singur niciodata.

    RăspundețiȘtergere
  2. Singuratatea m-a format la un anumit moment in viata. A venit un moment cand m-am uitat in jur si nu mai aveam pe nimeni, dar nu puteam sa spun ca nu mai am nimic...
    M-am avut pe mine si impreuna ne-am ridicat, ne-am cultivat, am citit mult si am invatat foarte multe despre noi. Am petrecut nopti lungi vorbind, analizand ce e mai bine de facut in viata, ce e mai bine de facut ziua urmatoare.
    Apoi...pentru ca formarea in singuratate ne-a transformat (pe mine si eul cu care tot discutam) intr-o persoana care poate intelege lucruri, care a trecut peste blocaje, au venit si oamenii. Ne-au invatat si ei cate ceva...In singuratate am rationat daca e corect ce ne-au invatat...
    Au mai plecat oameni, dar au si venit. O permanenta pe care am invatat-o e ca oricand te ai pe tine. Nu stiu daca se cheama singuratate, dar poti sa-i zici si asa. Nu e o chestie pozitiva sa stai in singuratate prea multa vreme, dar fara indoiala este educativa.
    Sa poti sa-ti rezisti tie e o lectie care trebuie invatata si care in unele momente poate face diferenta intre cineva care cedeaza si cineva care invinge.
    Restul...durere, dorinte...astea sunt prezente banale care trebuie acceptate.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare