Povestea lui Ghiocel



Ghiocel se trezi de dimineață cu o mare poftă de viață. Își începu ziua dansând și cântând, entuziasmat pentru noua zi ce abia începea. „Auuu!” Din greșeală, în timp ce dansa, i se rupse pe jumătate o petală. "Nu-i nimic, o să treacă", își zise el și își continuă dansul, cu toate că îl durea destul de tare. Dar asta nu l-a împiedicat să iasă pe ușă zâmbitor. Pe drum, în stația de mașină, aproape de parcul Cișmigiu, s-a intersectat cu Zambila, o cunoștință de-a lui mai veche. ”Măi, măi, Ghiocel, dar ce faci? Observ că ți s-a rupt o petală, ești bine?” „Da, îți multumesc, Zambilă pentru grija ce mi-o porți, sunt bine”. În sinea lui știa că rana este destul de serioasă, dar ce avea să îi răspundă Zambilei care oricum nu era cu adevărat preocupată de starea lui, ci mai degrabă curioasă. Și ca să îi confirme bănuiala, Zambila începu să îi vorbească doar despre ea și întâmplările extraordinare prin care trecuse în ultimele două săptămâni, preț de 30 de minute. Cum a și venit mașina, și-au luat amândoi la revedere și fiecare și-a văzut mai departe de drum. Pe la prânz, când a ieșit să ia masa, Trandafir îl zări pe Ghiocel și îi zise: „Dragule, pot să mă așez la masă cu tine? Mă bucur tare mult că te-am văzut”. „Sigur, ia un loc, te rog". "Mulțumesc. Ah, dar ce-ai pățit la petală? Cred că te doare tare, mi s-au zbarlit și spinii pe mine când mă uit”. Simțind că îl întreabă nu doar din simplă curiozitate, Ghiocel începu să îi povestească despre cât de frumos și-a început ziua dansând și cum la a 3-a piruetă s-a dezechilibrat și s-a sprijinit în petala stângă, accidentându-se. „Îmi pare rau. Ce mâncăm?”, „Păi...hai să luăm două porții de pământ cu argilă și scoici”. În timp ce așteptau să le vină comanda, Ghiocel se gândea că el dacă ar fi auzit că un prieten are o problemă, ar fi facut ceva sa îl ajute, dar na...nu toți gândesc și simt la fel...După un pranz delicios, porni iar la drum, la o plimbare prin oraș. Cine venea înspre el pe bicicletă?  Crinul Alb, o cunoștință mai veche de-a lui. „Hei, ce mai faci, prietene?”, „Hei, mă bucur să te vad. Ce bicicletă frumoasă ai!”. „Haha, da, mi-am luat-o de curând și mă ajuta mult să fac mișcare. Ca altfel, n-aș avea timp să merg la sală sau mai știu eu unde...dar văd că ești rănit, ce ai pățit?”...Ghiocel nici nu apucă să îi răspundă, căci Crinul Alb continuă să zică: „Hai cu mine la un prieten de-al meu care te poate ajuta. A reparat multe petale rupte. Nu poți sta așa, e posibil să nu ți se sudeze bine la loc. Hai, dragule, rezolvăm împreună”. „Îți mulțumesc frumos, prietene drag, chiar mă gândeam la o soluție. Mă bucur mult că mi-ai apărut în cale”.


Ca-n viață, întâlnești oameni preocupați sau nu cu adevărat de starea ta, simpli curioși sau interesați real. Dacă observi că cineva întâmpină o problemă și-l întrebi ce face doar așa, de complezență, neavând intenția să dai o mână de ajutor, mai bine nu o mai face.  

Mai degrabă faci un bine, decât să pui o simplă întrebare. Sau dacă pui, întreabă: ce bine pot să îți fac?

Comentarii

Postări populare