Dorian Boguţă s-a căsătorit în secret



Da, nimic mai adevărat. Din păcate pentru unii, din fericire pentru alţii, Dorian s-a căsătorit de curând. Dacă vă-ntrebaţi cu cine, pentru că până acum a ţinut secret, ei bine, cu noul său film „Două lozuri”, ce va avea premiera pe 7 octombrie, aşa că fiţi pe fază. E musai să-l vedeţi! De ce? Ne spune chiar el.




Nume și prenume: Dorian Boguţă
Meserie: actor,  scenarist, regizor, productor, director de filme
Locul unde i-a bătut pentru prima oară inima: Chişinău, la 28 de ani s-a mutat în Bucureşti

Ce proiecte noi ai? În octombrie ştiu că va fi premiera filmului „Două lozuri”, povesteşte-ne, te rog despre el. Nu foarte multe, spune-ne cât să fim curioşi să venim să îl vedem. 

Da, din 7 octombrie în cinematografe va intra cel mai recent film al nostru, adică actoriedefilm.ro, „Două Lozuri” şi sunt foarte nerăbdător să văd reacţiile publicului. Oricum, el a trecut testul spectatorului la TIFF şi l-a trecut foarte bine, dacă îmi permiţi să ne lăudăm puţin, doar că la Cluj e un public de festival mai mult. Aşa că în octombrie vom vedea cum funcţionează la spectatorul de rând, dacă se poate spune. Deci, pe scurt, „Două Lozuri” e o comedie produsă de actoriedefilm.ro şi regizată de Paul Negoescu şi în care eu joc alături de colegii-prietenii mei: Dragoş Bucur şi Alexandru Papadopol, plus absolvenţii şcolii noastre de actorie. E un film în totalitate independent, făcut din resursele noastre şi ale oamenilor care au fost lângă noi şi cu noi. Cred mult în proiectul ăsta pentru că s-a investit mult suflet şi multă patimă. Şi cu siguranţă spectatorii îl vor aprecia în deplină măsură. Pe cuvântul meu. Ce ţine de alte proiecte, păi tot în octombrie vom redeschide şcoala noastră de actorie de film, la începutul lui noiembrie voi filma ca regizor un scurtmetraj, paralel cu asta am intrat uşor în pregătirile pentru debutul meu cu lungmetrajul „Urma”. Am câteva festivaluri pe afară, o premieră. Cu alte cuvinte fac ce-mi place cel mai mult.




Când a fost prima oară când te-ai gândit la posibilitatea de a deveni actor? Şi cât de aproape ţi se părea pe atunci că eşti de visul tău? Cei din jur, familia şi prietenii te-au încurajat?

Prima oară când m-am gândit la actorie ca destin a fost la 12 ani. Am filmat într-un film. A trebuit să lipsesc de la şcoală 2 luni, o fericire pentru mine, iar momentul hotărâtor a fost când m-am întors în clasă, cea mai frumoasă colegă m-a rugat să stea cu mine în bancă. Şi atunci m-am gândit că dacă cea mai frumoasă fată te roagă să stai cu ea în bancă doar pentru că ai filmat , păi actor mă fac. Şi cam asta s-a întâmplat şi doar apoi am realizat ce înseamnă de fapt să fii actor şi că nu întotdeauna cea mai frumoasă fată o să te invite să stai cu ea în bancă. Chiar dacă nimeni din familia mea nu are legătură cu actoria ori o derivată din asta, am fost întotdeauna încurajat şi apreciat chiar dacă o dădeam în bară cu vreun rol. Aşa sunt rudele, sunt aproape. 

Ce anume te-a învăţat viaţa de actor? 

Nu ştiu  dacă viaţa de actor m-a învăţat ceva ori întâmplările, oamenii, situaţiile din viaţa mea m-au  format, dar cu certitudine şi-a pus o amprentă mare actoria. Să ştii că dacă la început credeam că un actor trebuie să fie efervescent peste tot şi tot timpul, pe parcursul vieţii am înţeles că nu e bine. Actorul trebuie să-şi facă treaba pe platoul de filmare ori pe scenă, nu în viaţa privată. Aşa cred eu. Ca să fiu mai explicit, pur şi simplu se consumă. Şi mai e ceva, pentru mine actoria nu înseamnă joc ori prefăcătorie, nu, pentru mine înseamnă asumarea situaţiei în care eşti pus ca personaj şi atunci devii firesc. Iar dacă în viaţa ta de toate zilele încerci să fii altfel decât o cere situaţia numai din cauză că vrei să atragi atenţia nu cred că vei putea face actorie în adevăratul sens al cuvântului. Aşa că probabil actoria m-a învăţat să fiu normal ori cel puţin încerc să fiu aşa, adică Om.

Dacă ar fi să vezi totul la modul ideal, ce schimbări ai face pentru a face lucrurile să mergă şi mai bine?

Hmm...Ideal pentru mine, că poate pentru altcineva nu este. Probabil aş înfiinţa în cadrul poliţiei un departament al moravurilor cu puteri depline şi care să amendeze la greu şi pe bune nesimţirea şi bădărănismul la toate nivelurile, din stadă până în parlament. Îi va lua ceva timp până să înceapă să se vadă rezultatele, dar cred că cel mult într-un an ne vom trezi într-o altă societate. 




Cât la sută crezi că reprezintă şansa în viaţa unui om şi cât la sută crezi că reprezintă munca pentru visul său? În cazul tău cum a fost?


E de la om la om. La mine a fost cred mai mult noroc şi răbdare. Pe lângă asta şansa omului este direct proporţională cu locul în care trăieşti şi activezi. Uite, dacă în Franţa se fac 150 de filme pe an, şansa ta ca actor e de a avea posibilitate de a juca în x filme din 150. În România dacă se fac 15 filme pe an, şansa ta după un calcul simplu este mult mai mică. Dar sunt şi alte aspecte bineînţeles. Nu există una fără alta, de exemplu ai avut răbdare şi până la urmă ai avut şansa să prinzi un rol şi dacă nu îţi canalizezi toată energia către asta, euforia ta că ai avut şansa să joci într-un film se va transforma într-un dezastru şi atunci o a doua şansă va fi extrem de greu să  prinzi. Mă rog, până la urmă nu există o regulă. Singura regulă pe care o ştiu, doar că ea nu e nici şansa, nici munca şi nici nu prea depinde de tine, e să fii născut cu har, să fii pupat din ceruri, pentru că în cazul ăsta dacă îţi doreşti sigur vei reuşi. Restul e loterie cu muncă. Eu aş putea spune că am tras un loz cât de cât norcos.



Ce zonă din lumea filmului ai vrea să explorezi în viitor şi nu ai făcut-o până acum? (asta dacă există ceva ce nu ai încercat până acum)

Nu m-am gândit la asta. Sunt adeptul explorării profunde a unui loc decât explorării superficiale în mai multe locuri. Poate se bat cap în cap afirmaţiile mele cu ce fac în lumea filmului, dar toate au o legătură. M-am apucat de scris scenarii pentru că am vrut să spun nişte poveşti din viaţa mea, le-am regizat pentru că am vrut să le arăt, iar de producţie m-am apucat ca să am posibilitatea să fac toate astea. Niciodată nu m-am considerat omul-orchestră, aşa că aici mă voi opri şi pentru restul departamentelor voi colabora cu oameni care ştiu mult mai bine să-şi facă treaba decât să mă apuc eu şi să mă dau mare în scenografie, editare, operatorie şi aşa mai departe. Slavă Domnului că cinematografia românească are oameni extrem de talentaţi în toate domeniile.




Care sunt actorii mari pe care i-ai luat drept modele şi ce ai asimilat de la ei? Care este actorul tău preferat?


Dacă la începuturi aveam nişte idoli, pe parcursul vieţii am început să descopăr că nu e foarte bine să am modele de urmat ori să-i copiez, din simplu motiv că m-aş fi transformat într-un copiator reuşit, ori mai puţin reuşit şi m-aş pierde pe mine. Iar pentru mine cel mai important e să fii tu însuţi, cu felul tău de a fi şi de a transmite mai departe. Mai prost ori mai bun, nu contează, contează să fii tu, că doar atunci vei lăsa o amprentă. Bineînţeles, am actori care îmi plac foarte mult, dar să ştii că şi pe ei i-am văzut făcând roluri mai puţin reuşite. În fond şi la urma urmei îmi plac actorii care sunt cinstiţi, nu în sensul juridic al cuvântului. Actorii care nu încearcă să-mi stoarcă mie emoţia ori râsul. Oleg Yankovskii a fost unul din actorii pe care îi respect foarte mult şi care mă inspiră să descopăr în mine ceva ce nu ştiam că am ori să încerc să descopăr ceva ce îmi doresc să am şi poate nu am, dar acest proces e important pentru mine.




Dacă ar fi să regreţi ceva ce nu ai făcut, care ar fi acel lucru?


Nu regret nimic. Am ajuns la acest fel de a fi după mai multe experienţe din viaţa mea. Da, mi s-a întâmplat să-mi pară rău pe moment de ceva şi după să regret, dar întotdeauna, repet, întotdeauna mai târziu se întâmpla ceva care mă făcea fericit. Şi atunci am înţeles că tot ce se face se face spre bine şi am încetat să regret. Poate sună ciudat, dar când ţi se îneacă corăbiile, în timp vei descoperi avioanele din viaţa ta. Şi dacă acele corăbii nu se înecau, nu apăreau avioanele. E valabil şi viceversa.

Ce n-ai face niciodată?

Probabil nu m-aş da niciodată ce nu sunt. 

Ce ai face zi de zi?

Dacă aş avea posibilitatea şi voinţă, sport.

Care crezi că este ingredientul care asigură succcesul? În orice, nu doar în actorie.

Talentul.




Ce se mai aude despre şcoala de actorie?


Se aude foarte bine. După un an de pauză, că am fost prinşi toţi 3 în diferite proiecte, plus „Două lozuri”, din 15 octombrie ne redeschidem şi abia aştept acest lucru. Mi s-a făcut dor de ea. Să ştii că paralel cu îndrumarea cursanţilor noştri spre actorie de film, că noi îndrumăm şi nu învăţăm, după mine actoria se descoperă şi nu se învaţă, mai descoperim şi noi lucruri de care vorbeam mai sus, şi e extraordinar. În curând vor apărea toate informaţiile despre ea, ce, cum şi când vom face anul ăsta la actoriedefilm.ro. Cert e că vom termina cursul cu un nou film în care vor juca toţi cursanţii noştri, că asta e legea noastră nescrisă.

S-a întâmplat să preiei vreodată trăsături din rol pe care l-ai jucat  şi în viaţa reală?

Din fericire cred că nu. Eu cred că e un mit acest lucru ori dacă unii actori au preluat câte ceva din personajele lor, ar fi o problemă psihică acolo. Nu pot să zic că nu te uiţi la unele trăsături caracteristice ale personajului pe care îl interpretezi şi după să cauţi în tine acest lucru, dar asta nu are legătură că după ce joci un cerşetor te trezeşti într-o zi fără să-ţi dai seama că ceri bani de la oameni. 




Care este cea mai importantă calitate a unui actor?


Să-ţi ştii locul şi atunci vei putea creşte.

Te-ai gândit vreodată să pleci din ţară?

Acum câţiva ani era să zic că abia am venit. Chiar dacă vin dintr-o zonă unde se vorbeşte româneşte, în 1999 a trebuit să arăt paşaportul la graniţă şi să descopăr aici o lume nouă şi să mă adaptez. Din fericire, nu mi-a luat decât 5 ani...Aşa că încă nu m-am gândit să plec, dar căile Domnului sunt necunoscute şi tot ce se face se face spre bine.

Ai realizat foarte multe lucruri până în prezent. Cum ai făcut în condiţiile în care ziua are tot 24 de și pentru tine?

Să ştii că dacă îţi place ceea ce faci, 24 de ore sunt îndeajuns. În altă ordine de idei, aş fi dorit să fac mai mult, dar câteodată nu am chef şi atunci stau şi prefer să stau decât să fac ceva ce nu mă inspiră. 




Cum este omul Dorian Boguţă? Dacă ar fi să te vezi din exterior, cum te-ai descrie?


Cred că este normal. Dar am observat că de multe ori lumea mă întreabă dacă sunt supărat în momentele când mă gândesc la ceva mai concentrat, eu nefiind deloc supărat. Am analizat şi am descoperit că mimica feţei mele când sunt concentrat pare supărată. Asta că m-ai întrebat de exterior. 

Dă-le un sfat celor care iubesc actoria şi vor să devină prieteni cu ea. Iar apoi, dacă vor să treacă la nivelul următor, cum pot să o cucerească şi să ajungă să o ia de nevastă?

Nu-mi permit să dau sfaturi, că nu sunt deţinătorul adevărului, dar mă pot împărtăşi cu unele experienţe. Acelaşi Oleg Yankovskii, de care am vorbit mai sus, zicea la un moment dat când l-au întrebat că el îşi poate permite acum orice: „ Da, îmi pot permite acum orice, dar eu o jumătate din viaţă mi-am făcut un nume, iar acum numele îmi face cealaltă jumătate din viaţă” aşa că „sfatul” meu ar fi să aibă grijă ce nume îşi fac.


***Mini quiz***

  • Ce îţi place să faci în timpul liber?
Să mă uit la filme.

  • Câţi prieteni buni ai?
3.

  • 3 melodii care îţi plac enorm de mult?
Creep”- Radiohead
„The man who sold the world”- Nirvana
Melody from Orpheus Gluck- Sgambati

  • Mâncarea preferată?
Piept de raţă.

  • Dacă ai vrea să prezinţi unor prieteni România, în ce locuri i-ai duce? Care e locul tău preferat din Bucureşti?
În România sunt mai multe locuri, dar probabil i-aş duce pe Transalpina, în Bucureşti, cu siguranţă vilele interbelice, sunt minunate.

  • Dacă de mâine nu ai mai putea să joci din varii motive, ce ai alege să faci?
Nu ştiu.

  • Lucrul fără de care nu poţi să trăieşti?
Mi-e frică că nu voi fi onest cu răspunsul şi prefer să nu-l dau atunci. 

  • Ce iubeşti cel mai mult pe lume?
Normalitatea.

Comentarii

Postări populare